Aproximativ 400 de kilograme de articole pirotehnice au fost ridicate de polițiștii din Bacău, după ce acestea au fost descoperite în locuința unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Roșiori. Cantitatea impresionantă de materiale pirotehnice era deținută ilegal, încălcând prevederile legii, privind regimul materiilor explozive.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacău, acțiunea s-a desfășurat miercuri, 10 decembrie, sub coordonarea polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în cadrul Planului de acțiune „PIROTEHNIC”, program dedicat prevenirii incidentelor provocate de folosirea necontrolată a articolelor pirotehnice.
În urma percheziției domiciliare, oamenii legii au identificat produse din categoriile P1, F2, F3 și F4, a căror valoare comercială se ridică la aproximativ 50.000 de lei. Toate materialele au fost confiscate pentru continuarea anchetei.
Bărbatul este acum cercetat penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.
Foto: IPJ Bacău



