Iași: locuință distrusă într-un incendiu cauzat de coșul de fum

O familie din localitatea Răsboieni, comuna Țibănești, județul Iași, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu de proporții provocat se pare de coșul de fum. Flăcările au fost sesizate pe 7 decembrie, în jurul orei 13:00, când s-a cerut ajutor la numărul unic de urgență 112. Au intervenit voluntarii de la SVSU Țibănești, precum și forțe și mijloace din Detașamentul 1 de Pompieri Iași cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași. La sosirea salvatorilor ardea cu flacără deschisă mansarda, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, existând risc de propagare la locuințele învecinate.

Până la final a ars astereala din lemn pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, s-a degradat învelitoarea din tablă, ferestrele, ușile, tavanul și pardoseala parterului, fiind afectată instalația electrică iar panourile fotovoltaice s-au deteriorat. S-a degradat izolația interioară și exterioară pe circa 300 de metri pătrați, fiind afectat mobilier, produse electrocasnice, materiale textile, precum și centrala termică. Din fericire nu s-au înregistrat victime dar pagubele materiale sunt considerabile.Iași: locuință distrusă într-un incendiu cauzat de coșul de fum

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al coșului de fum, neprotejat termic față de materialele combustibile. Intervenția pentru stingerea incendiului a durat peste trei ore, ultimul focar fiind lichidat în totalitate, iar zona a fost verificată pentru prevenirea reaprinderii”, anunță ISU Iași.Iași: locuință distrusă într-un incendiu cauzat de coșul de fum

FOTO – Video ISU Iași

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică – 1.500 de lei pentru personalul din educație

În ultima ședință a guvernului sub conducerea lui Ilie...

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a trecut

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan, inițiată de PSD...

Adolescent reținut după ce ar fi agresat un bărbat în parcarea unui magazin

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Săbăoani...

Iași. Incendiul de la depozitul ecologic de deșeuri din Țuțora continuă. Intervin 46 de pompieri

Intervenția pompierilor la incendiul izbucnit pe 26 aprilie la...