FOTO. Botoșani: Biciclist ucis de un șofer sub influența alcoolului

Un tânăr biciclist a fost accidentat mortal de un șofer aflat sub influența alcoolului. După impactul fatal conducătorul auto și-a văzut de drum și a ascuns mașina sub un morman de coceni de porumb. S-a întâmplat pe 6 decembrie, în localitatea Tudora din județul Botoșani, victima fiind găsită inconștientă, pe marginea drumului. Au fost sesizați polițiștii rutieri care au dat de urma făptașului. „Din verificările efectuate până în acest moment a rezultat faptul că, un tânăr de 20 de ani, din comuna Tudora, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe o stradă din aceeași localitate, ar fi surprins și accidentat un alt tânăr, de 30 de ani, care se deplasa cu o bicicletă, pe aceeași direcție de mers. În urma impactului a rezultat decesul victimei”, conform IPJ Botoșani.

Conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea polițiștilor și fără a solicita intervenția cadrelor medicale pentru a acorda îngrijiri medicale victimei, fiind identificat, ulterior, pe un drum din apropiere. „Acesta a ascuns autoturismul în curtea unui cetățean din comună si l-ar fi acoperit cu o prelată și cu resturi vegetale. Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se mai arată în același comunicat. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal cu acuze de ucidere din culpa, conducere sub influența alcoolului si părăsirea locului accidentului. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

FOTO: IPJ Botoșani

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.