Primăria municipiului Piatra-Neamț a anunțat că, în luna noiembrie, indemnizațiile de însoțitor pentru persoanele cu handicap grav vor fi achitate în două tranșe, din cauza fondurilor insuficiente alocate de la bugetul de stat.
Potrivit administrației locale, măsura a fost necesară deoarece sumele virate de la bugetul de stat, prin alocările din TVA prevăzute în Legea bugetului de stat nr. 9/2025, nu acoperă integral necesarul pentru plata acestor drepturi sociale.
„Această măsură este necesară deoarece sumele alocate din TVA, prin Legea bugetului de stat nr. 9/2025, pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap și a indemnizațiilor de însoțitor sunt insuficiente în acest moment”, a transmis Primăria Piatra-Neamț într-un comunicat.
Plata indemnizațiilor se va face în două etape:
– Prima tranșă, în valoare de 1.574 lei, va fi achitată la 10 noiembrie 2025, din fondurile primite de la bugetul de stat;
– A doua tranșă, în cuantum de 1.000 lei, urmează să fie achitată până la 28 noiembrie 2025, fie din bugetul local, fie din sumele ce ar putea fi ulterior alocate de la nivel central.
În schimb, salariile asistenților personali vor fi plătite integral la data de 10 noiembrie 2025, a mai precizat primăria. De plăți se ocupă Direcția Asistență Socială Piatra Neamț.
Autoritățile locale au subliniat că situația este temporară și depinde de momentul în care Ministerul Finanțelor va transfera sumele necesare. Probleme similare au fost semnalate și în alte județe, unde alocările din bugetul de stat nu acoperă la timp toate cheltuielile destinate persoanelor cu dizabilități.


