Tragedie în județul Neamț: un bărbat de 38 de ani, găsit spânzurat în curtea locuinței

O descoperire șocantă a avut loc în dimineața zilei de 5 noiembrie, în comuna Tazlău, județul Neamț. O femeie și-a găsit fiul, în vârstă de 38 de ani, spânzurat în curtea casei. În stare de șoc, aceasta a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești, împreună cu un tehnician criminalist. Aceștia au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Neamț Și-au făcut „curaj” înaite de a se urca la volan. Mari alcoolemii descoperite la câțiva șoferi

Acțiunile desfășurate de polițiști în ultimele zile s-au soldat...

Accident la Gura Secului. O persoană a fost transportată la spital

Un accident rutier s-a produs astăzi, 26 iulie, în...

FOTO. Suceava. Șase persoane au ajuns la spital în urma unei coliziuni

Un nou incident nedorit s-a petrecut în județul Suceava,...

VIDEO-FOTO. Biserica Parohială „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Călugăreni a fost resfințită

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături...

Salvamontiștii din Ceahlău, misiune de salvare pe traseul Vârful Toaca – Cabana Fântânele

Membrii Serviciului Salvamont Neamț au fost solicitați să intervină...

FOTO. Suceava. Tamponare violentă, accident cu 4 victime, între care și un copil

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a fost sesizat,...

Razie în trafic. Acțiune tip releu pe DN 15

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț continuă verificările în trafic...