Instanța supremă a decis: dosarul primarului comunei Crăcăoani se judecă peste 6 luni

Instanța supremă a decis: dosarul primarului comunei Crăcăoani se judecă peste 6 luniAflat pe rol de aproape patru ani, dosarul în care primarul comunei Crăcăoani, Alexandrina Raclariu, a contestat raportul prin care a fost declarat în conflict de interese de ANI, nu a fost soluționat definitiv până acum. Și nici nu se va întâmpla repede. Mai durează cel puțin 6 luni. Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să se pronunțe definitiv în această cauză. Dosarul a ajuns pe rolul instanței supreme pe 14 iulie, iar recent a fost stabilită și data primei înfățișări. Conform instanței cauza în care Alexandrina Raclariu are calitatea de reclamant, iar Agenția Națională de Integritate este pârât, are termen la data de 30 aprilie 2026.Instanța supremă a decis: dosarul primarului comunei Crăcăoani se judecă peste 6 luni

Până atunci primarul Alexandrina Raclariu își păstrează funcția chiar dacă instanța de fond, Curtea de apel Bacău a respins acțiunea prin care primarul contestase raportul inspectorilor de integritate. În urma publicării articolului în Mesagerul de Neamț, la început de martie 2021, ANI s-a sesizat și pe final de an a emis comunicatul în care anunța că Raclariu ar fi în conflict de interese. Totul după ce și-a numit fiul în funcția de administrator public al comunei (amănunte aici și aici).

Alexandrina Raclariu a contestat în instanță raportul Agenției Naționale de Integritate, dar pentru început s-a adresat unei instanțe care nu era competentă, Tribunalul Neamț. A durat până ce cauza a fost declinată către Curtea de Apel Bacău, instanță care a respins cererea ca neîntemeiată. Redactarea hotărârii a durat foarte mult, motiv pentru care judecătorul de caz a fost sancționat cu suspendarea din funcție pentru 6 luni. Ulterior dosarul a ajuns la instanța supremă unde are termen anul viitor. Oricare va fi decizia ÎCCJ, aceasta va fi definitivă.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...

Neamț. Pedepse cu executare în dosarul Ambulanța doi

Magistrații din cadrul Tribunalului Bacău s-au pronunțat în dosarul...