Ionuț Harbuz a ținut să facă unele precizări legate de încetarea activității sale la Volei Club Municipal Piatra Neamț, precizări ce vin în urma articolului ”Municipalul s-a despărțit de Harbuz”, publicat în ediția de ieri a cotidianului nostru. Constantin Niță, directorul executiv al municipalului pietrean a organizat joi, 22 august, o conferință de presă, în care a declarat, printre altele, că există o tendință a unor jucători de a ”murdări cu anumite vorbe echipa din Piatra Neamț”, făcând referire la fostul căpitan al pietrenilor. ”Ionuț Harbuz are un fin, pe la un site, pe unul Bacșiș Vladimir, care și-a permis niște afirmații la adresa noastră. Eu vreau să-i mulțumesc jucătorului Harbuz, pentru aportul adus la echipă și pentru că a fost atâția ani căpitan”, a declarat Constantin Niță. ”Nu am adus niciun fel de jignire clubului de volei Municipal-LPS Piatra Neamț și nici nu am jignit pe nimeni din club. Eu am spus doar că nu ne-am înțeles pentru un nou contract și, drept urmare, ne-am despărțit. Nu cred că, în cazul în care refuzi să semnezi un contract, jignești pe cineva”, a spus, în replică, Ionuț Harbuz, fostul căpitan al grupării pietrene. (C.S.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



