„Carmen Saeculare” primeşte „căciulă” nouă

carmen nastasa 01

În septembrie, vor începe lucrările de reabilitare a imobilului unde își desfășoară activitatea Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, după ce se va stabili, prin licitație, cine va face aceste lucrări. Deocamdată, caietul de sarcini a fost înscris pe Bursa Română de Mărfuri, pentru a se stabili firma de construcţii, care va face reparațiile, lucru care ar putea să dureze aproximativ 3 săptămâni. Reparațiile vor începe cu schimbarea acoperișului, pentru că este cel mai degradat, după care vor continua cu exteriorul clădirii, în perioada de iarnă realizându-se lucrări la recompartimentarea interiorului imobilului. ”Din bugetul județului au fost alocate 4 miliarde de lei, dar deocamdată nu este venit decât un miliard. Din totalul de 4 miliarde au fost deja plătite studiile, iar aproximativ 500 de milioane sunt prevăzute pe capitolul diverse și neprevăzute. Lucrarea propriu-zisă se ridică la 289.992 lei, adică aproape 3 miliarde de lei vechi. Așteptăm să vedem cine va câștiga licitația pentru lucrări după care imediat vom demara lucrările la acoperiș. Estimăm că acestea vor fi gata în aproximativ o lună de zile, până la venirea sezonului rece”, a precizat Carmen Năstase (foto), director al Centrului „Carmen Saeculare”. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Varianta Ocolitoare Bacău (A7) se închide temporar! Variantă  de ocolire pe DN 2

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță închiderea...

Amenzi și controale în Neamț. Trufe negre de aproape 8000 de lei, confiscate de polițiști

Polițiștii nemțeni au intervenit la 100 de evenimente în...