Stop austerității în educație – un manifest colectiv pentru viitorul școlii românești

Sindicatele din educație îl acuză pe premierul Ilie Bolojan de dezinformare și iau în calcul boicotarea începutului de an școlar_De aproape 3 săptămâni se desfășoară în București proteste ale sindicaliștilor din educație împotriva măsurilor anunțate de Guvernul Bolojan.

Multe voci au vorbit împotriva măsurilor de austeritate care au fost luate în domeniul educației. Alianța pentru Educație a emis un comunicat de presă în care vorbește depre „princiile pentru reconstrucția sistemului de educație din România”.

Comunicatul integral îl puteți citi mai jos.

„Semnatarii și semnatarele scrisorii lansează un apel public și propun cinci principii pentru reconstrucția școlii românești. Peste 300 de intelectuali, profesori, scriitori, cercetători, studenți și artiști au semnat până acum scrisoarea „Stop austerității în educație – 5 principii pentru reconstrucția sistemului de educație din România”. Printre primii semnatari se numără scriitorii Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Lavinia Braniște și Alex Tocilescu, regizorii Radu Jude, Bogdan Mureșanu, Botond Nagy, Monica Stan, Oana Giurgiu, Eugen Jebeleanu, Catinca Drăgănescu și Emanuel Pârvu, managerul cultural Corina Șuteu, producătoarea Ada Solomon, actorii Ada Galeș, Alex Bogdan, Lia Bugnar, Andi Vasluianu, Katia Pascariu, Ilinca Manolache, Anghel Damian, vloggerul Silviu Istrate, jurnaliștii Victor Ilie, Mihai Radu, Luiza Vasiliu și artiștii Lia și Dan Perjovschi, alături de numeroși alți artiști, politologi, profesori și cercetători din țară și din diaspora.

Este o inițiativă civică fără precedent în ultimii ani: profesori din universitar și preuniversitar și cercetători, dar și artiști, scriitori, sociologi și părinți s-au unit pentru a spune cu o singură voce că educația nu poate fi redusă la un calcul contabil. Diversitatea semnatarilor arată că educația nu este doar o problemă de sector, ci de un interes public major, care privește întreaga societate. Un manifest pentru școală este, în același timp, un manifest pentru democrație și pentru viitor.

Guvernul a anunțat și a luat măsuri care aduc economii nesemnificative pentru bugetul țării, dar pun în pericol viitorul unei întregi generații: comasarea școlilor, clase supraaglomerate, reduceri de personal de specialitate și de personal auxiliar, și supraîncărcarea profesorilor.

Această alianță pentru educație este o inițiativă civică fără apartenență politică, formată din profesori, cercetători, părinți, artiști și oameni de cultură – și avertizează că aceste politici vor adânci abandonul școlar, vor favoriza scăderea calității actului educațional, și nu în ultimul rând, vor fragiliza democrația și economia României.

Pentru a opri această spirală, propunem cinci principii fundamentale pentru reconstrucția educației:

  1. Educația – prioritate națională: fundament al democrației și al dezvoltării durabile.
  2. Statul – garant al accesului egal la educație: niciun copil lăsat în urmă.
  3. Finanțare corectă: 6% din PIB pentru educație și 1% pentru cercetare.
  4. Convergența cu standardele europene: valori, acces la cultură, sprijin real pentru elevi și profesori (școală după școală și masă caldă pentru toți).
  5. Reconstrucția statutului profesorilor: salarii competitive, stabilitate legislativă și recunoaștere socială.

Cele cinci principii vin ca răspuns la criza educațională care nu mai poate fi ignorată. România cheltuiește puțin peste 3% din PIB pentru educație, iar media europeană trece de 5%. Un copil din patru abandonează școala înainte de liceu, iar numărul absolvenților de studii superioare este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Între timp, profesorii pleacă din sistem, iar tinerii nu mai intră în învățământ, descurajați de salariile mici și instabilitate. În loc să răspundă acestor vulnerabilități, guvernul alege comasări, clase și mai aglomerate și tăieri de posturi – măsuri care nu rezolvă nimic și adâncesc criza. Austeritatea în educație nu economisește bani, din contră, produce costuri sociale, economice și democratice pe termen lung.

Facem apel către profesori, părinți, elevi, studenți, sindicate, organizații civice și cetățeni responsabili să ni se alăture. Doar o voce comună poate opri aceste măsuri care sacrifică educația și poate construi o strategie națională bazată pe dialog real și responsabilitate.
Textul integral al scrisorii poate fi citit aici, iar cei care doresc să susțină aceste principii pot semna petiția aici.

Educația nu este o cheltuială, ci singura investiție care garantează viitorul României”, declară inițiatorii și inițiatoarele scrisorii. „Susținem ferm că nu este eficient să reducem riscul de intrare în incapacitate de plată generând probleme și mai mari prin tăierile din educație. Dimpotrivă, modul acesta guvernamental de acțiune împotriva educației conduce la o amplificare și mai dezastruoasă a crizei.

Comunicat de presă Alianța pentru Educație

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...

FOTO. Femeie cu traumatism la picior salvată de salvamontiști

Salvatorii montani din serviciul public al județului Bacău au...

Câte voturi primește guvernul Veștea de la parlamentarii din Neamț

Premierul Veștea pare că va avea dificultăți în a...