Guvernul a stabilit cum se vor retrage banii din pensiile private: 30% la pensionare și diferența eșalonat, în 8 ani

După o perioadă de dezbateri Executivul a stabilit modul în care își vor putea obține banii cei care au contribuit la Pilonul II de pensii administrate privat. Conform proiectului de lege adoptat recent beneficiarii vor obține pentru început mai puțin de o treime din banii acumulați în timp, mai exact 30 de procente. Diferența de 70% se va achita eșalonat, prin plăți lunare pe o perioadă de 8 ani. Concret, față de proiectul inițial a crescut valoarea sumei pe care o persoană o poate retrage la începutul perioadei de plată, de la 25 de procente, la 30 de procente, dar a scăzut perioada plăților lunare, de la 10 ani, cât era stabilit în proiect, la 8 ani.Teanc de bani

Legea va fi trimisă în Parlament pentru eventuale amendamente, iar ulterior va ajunge la președintele Nicușor Dan, pentru promulgare. Președintele are posibilitatea să o poate ataca  la Curtea Constituțională a României, în cazul în care consideră că are motive pentru asta.  De menționat este faptul că până la acest moment banii acumulați de beneficiar la Pilonul II de pensii administrate privat puteau fi retrași integral, la data îndeplinirii condițiilor, sau se putea opta pentru plata eșalonată, în rate lunare, pe o perioadă de 5 ani.

(G. S.)

Autor:

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...