Investiție de peste 5 milioane de lei pentru bolnavii cardiaci critici la SJU Piatra-Neamț

Printr-un proiect inițiat de Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, ar urma să fie înființată o Unitate de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici (USTACC) în spital, cu echipamente și dotări de specialitate, în valoare totală de 5,2 milioane de lei inclusiv TVA. Investiție de peste 5 milioane de lei pentru bolnavii cardiaci critici la SJU Piatra-Neamț

CJ Neamț, liderul parteneriatului, se va ocupa în principal de monitorizarea activităților și respectarea calendarului de implementare, gestionarea bugetului cu încadrarea în cheltuielile eligibile, rapoarte, comunicări și informări. De partea de achiziții, supraveghere instalare echipamente și dotări, instruirea personalului medical, testarea și validarea funcționalității sistemului și integrarea în sistemul informatic existent în spital se va ocupa SJU Piatra-Neamț, partenerul din proiect.

Financiar vorbind, așa cum prezintă lucrurile proiectul de hotărâre aprobat în ședința din 29 iulie a CJ Neamț, 5,1 milioane de lei ar trebui să fie bani obținuți din fonduri europene, cheltuieli eligibile în cadrul proiectului, iar contribuția județului Neamț, care va trimite cererea de finanțare, se dorește a fi de numai 105.640 de lei.

Potrivit Referatului de aprobare al proiectului, finanțarea ar urma să fie obținută prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) din apelul de proiecte “Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici”, din cadrul Programul de Sănătate 2021-2027. Apelul acesta vizează chiar înființarea unor astfel de USTACC pentru pacienții cardiaci critici în spitale. MIPE a aprobat Ghidul solicitantului pentru acest tip de proiecte. Potrivit Ghidului de finanțare, contribuția eligibilă din fonduri UE, FEDR este de maxim 85%, iar 15% o reprezintă contribuția națională (de la bugetul de stat), partea de cofinanțare locală (cheltuielile neeligibile) fiind stabilită în funcție de specificul fiecărui proiect în parte.

Astăzi, 31 iulie, la ora 17:00, este termenul limită în care CJ Neamț trebuie să se încadreze pentru depunerea cererii de finanțare în sistemul informatic MySMIS2021 și a documentației aferente, apelul fiind unul de tip competitiv.

Inițiativa înființării acestei unități dedicate bolnavilor cardiaci critici a fost a conducerii SJU Piatra-Neamț, care a solicitat pe 11 iunie, printr-o adresă, sprijinul CJ Neamț pentru implementarea acestui proiect.

O astfel de unitate de specialitate ar fi un mare câștig pentru județul Neamț, pentru bolnavii cardiaci critici și familiile acestora nevoiți să apeleze mereu la unități medicale din centrele universitare din țară, cu cheltuieli și stres în plus, generate de transportul și asigurarea tuturor documentelor medicale necesare pentru tratament și intervenții medicale în localități îndepărtate.

PH-208-din-2025 SJU cardiologie

 

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Iași. Fraudă cu fonduri europene de 114.000 euro

Procurorii Parchetului European (EPPO) au finalizat urmărirea penală și...

PIATRA BEATS – THE HEART EDITION: pe 2 mai, Curtea Domnească devine centrul distracției

De Ziua Națională a Tineretului, pe 2 mai, Curtea...

MAI avertizează: mesaj RO-Alert fals, distribuit pe rețelele sociale

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unui mesaj fals,...

FOTO. Neamț. Accident în comuna Ștefan cel Mare – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Iași. Fraudă cu fonduri europene de 114.000 euro

Procurorii Parchetului European (EPPO) au finalizat urmărirea penală și...

MAI avertizează: mesaj RO-Alert fals, distribuit pe rețelele sociale

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unui mesaj fals,...

FOTO. Neamț. Accident în comuna Ștefan cel Mare – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

ANM: Moldova sub cod portocaliu de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza și...