Majorarea accizei la alcool, deşi aplicabilă de la 1 septembrie, a început deja să producă efecte. Dar unde te aşteptai mai puţin. Nu pe rafturile cu băuturi alcoolice ale magazinelor sau în cârciumi, ci la… farmacii. „Nu ştim de ce s-au scumpit toate produsele de vreo săptămână, dar am constatat că este vorba doar de acelea care conţin alcool”, a spus o farmacistă, de la care am achiziţionat un „supliment alimentar cu rol tonic şi stimulator general al organismului”, care, din întâmplare, conţine şi alcool. Respectivul produs era ieri de două ori mai scump decât acum o lună şi de trei ori mai costisitor la pungă decât acum jumătate de an. La fel ca majoritatea medicamentelor de tip naturist, din plante, ce pot fi macerate doar în alcool. De ce nu se face o oarecare deosebire între băuturile alcoolice şi aceste produse cu scop terapeutic probabil că ştiu doar Guvernul României şi producătorii. De ce se aplică o majorare de preţ cu două săptămâni înainte de scumpirea accizei, poate rămâne doar o întrebare retorică. Noi o adresăm, poate ne şi răspunde cineva. (M. CONSTANTINESCU)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



