O femeie în vârstă de 39 de ani din municipiul Piatra Neamț este cercetată de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice, după ce ar fi aruncat în mod neautorizat mercurul rezultat în urma spargerii unui termometru medical.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, incidentul a avut loc în seara zilei de 23 iulie, în jurul orei 22:10, când femeia a sesizat prin apel la 112 faptul că, aflându-se în locuința sa, a spart un termometru cu mercur. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din polițiști ai Poliției municipiului Piatra-Neamț și reprezentanți ai ISU Neamț.
În urma verificărilor, s-a stabilit că femeia ar fi spart accidental termometrul în sufragerie, iar substanța toxică eliberată ar fi fost ulterior colectată și depozitată de aceasta în saci menajeri, pe care i-a aruncat într-un container destinat reciclării, aflat în spatele blocului. Această acțiune a reprezentat o eliminare neautorizată a unui deșeu periculos, cu potențial de a afecta sănătatea publică și mediul înconjurător.
„A fost realizată decontaminarea locului incidentului și recuperarea materialelor contaminate, în vederea neutralizării și eliminării conform prevederilor legale”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț.
Denisa POPA



