Locuri disponibile la licee în regiunea Nord Est după repartizarea computerizată

Locuri disponibile la licee în regiunea Nord Est după repartizarea computerizatăLa nivel național, 97,02% dintre candidați au fost repartizați în prima etapă, adică 112.196 din cei 115.638 de elevi. După această etapă, au rămas 6.606 locuri libere în liceele din țară.

În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, județul Neamț are cel mai mic număr de locuri neocupate la licee după prima etapă:

  • Bacău – 294 locuri libere
  • Botoșani – 173
  • Iași – 134
  • Neamț – 69
  • Suceava – 223
  • Vaslui – 255

Prin comparație, București are 928 de locuri disponibile, în județul Mureș 559, iar cele mai puține locuri rămase sunt în Constanța (6) și Alba (7).

Calendarul etapei a doua a admiterii

Candidații care nu au fost repartizați în prima etapă sau nu și-au depus dosarele la timp vor putea participa la a doua etapă, în perioada 11–13 august. În această fază sunt acceptate și cererile elevilor care nu au participat la Evaluarea Națională ori care doresc înscriere pe locuri speciale (romi, CES).

Pe 1 august, Ministerul Educației va publica lista actualizată cu locurile libere disponibile, inclusiv cele pentru categorii speciale. Înscrierile pentru probe de aptitudini și limbă se fac pe 4 august, iar testările vor avea loc pe 5 și 6 august. Rezultatele se vor afișa pe 7 și 8 august, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași perioadă.

Repartizarea finală va avea loc pe 18 și 19 august, iar în ultima zi rezultatele vor fi transmise prin aplicația informatică oficială.

Elevii și părinții pot consulta lista completă a locurilor libere direct pe platforma admitere.edu.ro, selectând județul dorit și accesând secțiunea „Locuri libere”.

Sandu Munteanu

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Minor rănit în parcarea unui magazin din Târgu Neamț

Un copil în vârstă de 10 ani a ajuns...

Botoșani Impact moto – autoturism la Corni. Doi răniți în UPU Botoșani

Doi răniți au ajuns la spital în urma unui...

Statistici sportive: de ce sunt tot mai importante

Sportul modern nu mai inseamna doar emotie si spectacol....

Eveniment de week-end la Căminul Cultural Nechit, Borlești / “Ia – dincolo de vitrină” – 20-21 iunie, sărbătoarea comunității!

Asociația “Cufărul Borleștiului”, în parteneriat cu Primăria comunei Borlești...