Județele din Regiunea de Nord-Est a țării se află și sâmbătă, 28 iunie, în intervalul orar 10:00 – 21:00 sub avertizare de vânt puternic și ploi torențiale, cu o intensitate ceva mai scăzută decât în ziua precedentă. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben pentru această perioadă, valabil în județele Botoșani, Iași, Vaslui și în jumătatea estică a județelor Neamț, Bacău și Suceava.
“În Moldova, sudul Banatului și în vestul și sudul Olteniei vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 50…70 km/h.
Notă: intensificări ale vântului vor fi local și în restul teritoriului, cu viteze de 40…50 km/h. După-amiaza vor fi manifestări de instabilitate atmosferică local în zonele montane și în regiunile sudice”, precizează meteorologii.
A.C.
Foto: meteoromania


