Tombole la Târgul de Gustar

targ gustar

Cei care au trecut pragul Târgului de Gustar, ce se desfășoară, în aceste zile, la Roman, indiferent că au cumpărat sau nu ceva, s-au putut înscrie la o tombolă zilnică, la care se oferă câte 3 premii. Ediția din acest an a Târgului se ține în Pietonal, iar de la orele 9 și până la 21, cu pauză la orele prânzului, meșterii populari își așteaptă clienții. Sâmbătă, înscrierile pentru tombolă se pot face între orele 12-20, iar duminică, 18 august, în ultima zi de târg, înscrierile se fac între orele 12 și 18. Câștigătorii tombolei de sâmbătă sunt desemnați la ora 20.10, iar cei de duminică la ora 18.10, deoarece o oră mai târziu meșterii vor părăsi Romanul pentru a merge în alte zone ale țării. Premiile constau în produse de îmbrăcăminte pentru copii, poșete, coliere sau brățări, căni din sticlă sau coșuri împletite. Până acum, 6 romașcani au câștigat la tombolă: Maria Vacmistru, Andrei Onu, Adriana Patrichi, Vasile Aiftincăi, Rodica Baciu, Ştefan Cărpuşcă. (C.M.)

 

Autor:

Ultima ora

FOTO. Accident pe E85. Trei persoane au fost transportate la spital

Un accident în care au fost implicate 2 autoturisme...

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică – 1.500 de lei pentru personalul din educație

În ultima ședință a guvernului sub conducerea lui Ilie...

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a trecut

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan, inițiată de PSD...

Adolescent reținut după ce ar fi agresat un bărbat în parcarea unui magazin

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Săbăoani...