Fără consultații în Ambulatoriul SJU Piatra Neamț de Ziua Mondială a Sănătății

Cadrele medicale sunt libere de Ziua Mondială a Sănătății, astfel că pe 7 aprilie Policlinica Piatra Neamț – Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț nu are program cu publicul și va fi închis. Informația a fost furnizată de managerul SJU Piatra Neamț. Dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob a declarat că nu sunt programate consultații în ambulatoriul la începutul săptămânii viitoare, iar policlinica nu are program cu publicul luni, 7 aprilie. Totuși, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț funcționează normal, unitatea având program non stop.

Fără consultații în Ambulatoriul SJU Piatra Neamț de Ziua Mondială a Sănătății
Nu toată lumea din sistemul medical și-a luat liber pe 7 aprilie, astfel că la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate activitatea nu va fi întreruptă și se va respecta programul unei zile obișnuite de lucru. „La Casa de Asigurări de Sănătate Neamț este program normal de lucru. Chiar dacă personalul are dreptul la o zi liberă, prin contractul colectiv de muncă, aceasta poate fi efectuată oricând pe parcursul anului, astfel că de Ziua Mondială a Sănătății nu este nici o modificare de program la noi. Nici alte instituții nu au anunțat schimbări de program pentru ziua de luni, 7 aprilie”, a precizat Nadia Harpa, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Neamț.

Nu este anunțată vreo schimbare de program nici la Direcția de Sănătate Publică Neamț. Pentru a marca Ziua Mondială a Sănătății, Compartimentul de Evaluare și Promovarea Sănătății din cadrul DSP Neamț, în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară FEG Education Piatra Neamț, organizează pe 7 aprilie o activitate de promovare a vieții sănătoase. Sub sloganul „Sănătatea pentru toți”, acțiunea are loc la parterul corpului A al Bibliotecii Județene Neamț, în intervalul orar 11:00 – 13:00. Vor fi abordate diverse teme ale stilului de viață sănătos, vaccinare, screening și prevenție. În cadrul acestei activități cei care doresc vor beneficia de măsurarea tensiunii arteriale în mod gratuit.

(G. S.)

Autor:

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...