FOTO. Persoane rănite în urma unui accident între o autoutilitară și un TIR

Două persoane au fost rănite și au rămas încarcerate în urma unui accident care a avut loc pe raza comunei Vama, județul Suceava, în această dimineață de 27 martie și a implicat o autoutilitară și un TIR.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială dotată cu accesorii pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2, echipajul SMURD TIM și un echipaj SAJ.

Conform comunicatului: „Două persoane, aflate în autoutilitară, au rămas încarcerate. Ambele, conștiente și cooperante, au fost extrase de către militari. După ce au fost stabilizate, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Denisa POPA

Foto: ISU Suceava

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Controale la Lacul Izvorul Muntelui. Amenzi pentru pescari și avertisment privind prohibiția

Polițiștii din Neamț au desfășurat o acțiune de amploare...

Trei pasageri răniți într-un autobuz din Piatra Neamț după o frânare bruscă

Trei persoane au fost rănite într-un autobuz din Piatra...

Suceava. Incendiu devastator în două gospodării din Bădeuți. O femeie a ajuns la spital

Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de...