FOTO. Tânăr încarcerat după ce s-a răsturnat cu mașina

FOTO. Tânăr încarcerat după ce s-a răsturnat cu mașinaUn tânăr în vârstă de 19 ani a rămas încarcerat în urma unui accident  produs în noaptea de 9 martie, în jurul orei 00:30, pe DJ280, în afara localității Negrești.

Potrivit IPJ Neamț, autoturismul condus de tânăr, care se deplasa pe direcția Bâra-Stănița, a pierdut controlul într-o curbă, a părăsit partea carosabilă, a lovit un arbore și sa rostogolit de mai multe ori, ajungând răsturnat pe cupolă.

În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și un pasager de 26 de ani, din aceeași localitate, au fost răniți. Pasagerul a reușit să se autoevacueze și a fost preluat de echipajul SAJ pentru îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit echipaje de la Detașamentul de pompieri Roman, IPJ și SAJ – Substația Roman. Salvatorii au găsit autoturismul răsturnat și pe șofer încarcerat. „Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice pompierii au intervenit pentru descarcerarea victimei. Victima,  un bărbat de 19 ani, a fost preluată de echipajul SMURD. Cele două persoane au fost transportate la CPU al Spitalului Municipal Roman”, potrivit ISU Neamț.

Autoritățile continuă cercetările în cadrul unui dosar deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...