Klaus Iohannis părăsește după 10 ani fotoliul de la Cotroceni. Ilie Bolojan va fi de astăzi președinte interimar

Klaus IohannisKlaus Iohannis renunță astăzi, 12 februarie la funcția de președinte al României, după 10 ani în care a ocupat fotoliul de la Cotroceni. Anunțul privind demisia a fost făcut de șeful statului luni, 10 februarie, motivul invocat fiind dorința de a evita procedura de suspendare (amănunte aici).

Klaus Iohannis ar fi trebuit să își încheie al doilea mandat în luna decembrie de anul trecut, dar din cauza anulării alegerilor prezidențiale, Curtea Constituțională a decis că el își va păstra funcția până la noile alegeri. Această controversată decizie a creat o tensiune în societate, președintele fiind o țintă pentru nemulțumirile forțelor politice din opoziție dar și pentru nemulțumirile din societate.

Ilie Bolojan – președinte interimar

Ilie BolojanTraseul parcurs de Ilie Bolojan în ultimele luni a fost cu adevărat spectaculos. Deși a fost recunoscut de mulți ani pentru rezultatele bune obținute atât la primăria Oradea cât și la Consiliul Județean Bihor, el nu ajunsese pe funcții de conducere la nivel național. După rezultatul mult sub așteptări obținut de Nicolae Ciucă la prezidențiale, a venit însă vremea schimbării la liberali.

Ilie Bolojan a fost adus pentru a „corecta corabia”, fiind numit președinte interimar al partidului. Interesantă este și atitudinea pe care acesta a avut-o față de președintele țării.

După formarea noii majorități, Ilie Bolojan a fost ales și președinte al Senatului. Pe 5 februarie, cu câteva zile înainte de anunțul demisiei noul lider liberal spunea că „Este cât se poate de clar că epoca Iohannis s-a încheiat în PNL” și că relația cu șeful statului este una „normală, o relație instituțională”.

Astăzi, Ilie Bolojan îl va înlocui pe Klaus Iohannis și va fi președinte interimar până la alegerile prezidențiale, care ar urma să aibă loc în luna mai.

„Sunt deci pregătit ca începând de mâine să exercit această poziţie onorantă la Cotroceni, încercând ca prin atitudinea pe care o voi avea să-i respect pe cetăţenii României, să fac acest lucru cu decenţă, să susţin stabilitatea ţării noastre, să garantăm partenerilor noştri internaţionali că România este o ţară de încredere şi să reprezentăm cu demnitate România în exterior”.

Un interviu cu Ilie Bolojan, publicat de Mesagerul de Neamț în 2019 puteți citi aici și emisiunea „Cafeaua de dimineață” la care el a participat în 2023 o puteți urmări aici.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...