Anunț istoric. Klaus Iohannis este primul președinte român care demisionează din funcție

Anunț istoric. Klaus Iohannis este primul președinte român care demisionează din funcțieKlaus Iohannis și-a anunțat astăzi, 10 februarie, demisia din funcția de Președinte al României. Decizia a fost anunțată într-o conferință de presă în care a declarat că demisia va intra în vigoare de miercuri, 12 februarie.

Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată nu am încălcat Constituția. Este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.

Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui.

Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.

În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii.

Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie.

Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Klaus Iohannis.

Conform legii, România va avea un președinte interimar, funcția urmând a fi ocupată de actualul președinte al Senatului, Ilie Bolojan, cel mai probabil până la alegerile prezidențiale din acest an.

În Piața Victoriei sunt proteste împotriva lui Klaus Iohannis, o parte din participanți încercând, fără succes să spargă cordonul de jandarmi.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...

Start pentru gradațiile de merit 2026: ce trebuie să conțină dosarul și calendarul evaluării

Profesorii care vor să obțină gradația de merit pentru...

VIDEO-FOTO. Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț a organizat o ceremonie militară dedicată...