Intervenții ale pompierilor în Roman și Piatra-Neamț. O persoană găsită decedată

Tragedie în satul Itrinești. O femeie și-a pierdut viața într-un incendiuPompierii nemțeni au intervenit astăzi, 7 ianuarie, în două situații critice din municipiile Roman și Piatra-Neamț, pentru deblocarea unor apartamente.

Prima solicitare a fost primită la ora 11:03, în municipiul Roman, pe strada Ștefan cel Mare. Locatarii unui bloc au alertat autoritățile după ce un bărbat de aproximativ 70 de ani nu mai răspundea la ușă și la telefon de câteva zile. Două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost trimise la fața locului.

Cu ajutorul unei scări culisabile, pompierii au intrat prin fereastra apartamentului situat la etajul al doilea. Din nefericire, bărbatul a fost găsit în interior fără semne vitale.

La ora 12:47, o a doua solicitare a venit din municipiul Piatra-Neamț, de pe strada Grigore Ureche, unde locatarii unui bloc au auzit strigăte de ajutor venind dintr-un apartament. La locul indicat s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere și descarcerare, precum și un echipaj medical de la SAJ Piatra-Neamț.

Și în acest caz, pompierii au utilizat o scară culisabilă pentru a intra în apartamentul situat la etajul al doilea, prin balcon. În interior, au găsit o femeie de aproximativ 86 de ani, căzută într-una dintre camere. Aceasta a fost asistată medical de echipajul SAJ și transportată ulterior la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să fie atenți la vecinii în vârstă sau vulnerabili și să semnaleze imediat situațiile în care aceștia nu mai pot fi contactați.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...