Unul dintre premiile Academiei Române a ajuns în Neamț

Inginerul Vasile Avădănei și soția Lidia Avădănei au primit Premiul “Dimitrie Gusti” al Academiei Române pentru lucrarea “Ia -ADN-ul civilizației montane românești”, la secțiunea Sociologie. Premiul a fost înmânat celor doi nemțeni, miercuri, 4 decembrie 2024, de către președintele academiei Ioan Aurel Pop cu ocazia decernării premiilor academice pentru anul 2022.Unul dintre premiile Academiei Române a ajuns în Neamț

“Pentru noi acest premiu reprezintă o apreciere, o recunoaștere și o încununare a unei cariere profesionale deosebite. Un final fericit al unui parcurs sinuos. Au învins profesionalismul, tenacitatea și, mai ales, un management prin obiective al carierei profesionale pe care l-am urmărit pas cu pas. Dorim să mulțumim tuturor celor care  ne-ai sprijinit , într-un fel sau altul, și au crezut în noi”, a declarat Vasile Avădănei.

Academia Română acordă premii pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate. Ceremonia a avut loc în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale.Unul dintre premiile Academiei Române a ajuns în Neamț

Premiile se acordă în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, științe geonomice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, științe economice și juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru și muzică. Pe lângă acestea, în cadrul evenimentului, Academia Română a mai acordat două diplome pentru „Meritul Academic“ și „Distincția Culturală“.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Atenție șoferi! Centura Bacăului se închide complet din 15 iulie

Circulația pentru centura municipiului Bacău va fi oprită complet...

24 iunie – proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a continuă pe...

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sânzienele

Biserica Creștin-Ortodoxă serbează de obicei doar ziua morții sfinților....

Compania proprietarilor Dedeman a primit avizul pentru preluarea Carrefour România

Pavăl Holding, compania de investiții a fraților Dragoș și...

Uniformele ar putea deveni obligatorii în școli

Un proiect legislativ inițiat de parlamentari PSD propune ca...