ING a intrat în colimatorul ANPC – banca este acuzată că a cerut dobânzi incorecte

ING a intrat în colimatorul ANPC – banca este acuzată că a cerut dobânzi incorecteActualizare: ING a venit cu o serie de clarificări în urma informațiilor apărute. Banca precizează că nu vor fi aduse modificări la contractele aflate în derulare, până la soluționarea definitivă a speței.

De asemenea, ING menționează că nu au fost aduse prejudicii clienților prin implementarea OUG 50/2010, dobânda aplicată nefiind majorată și neexistând până la acest moment o acțiune în justiție înaintată de clienți împotriva băncii.

ING mai precizează că nu a fost singura bancă vizată de controale ale ANPC și că aceste controale au generat și alte acțiuni în instanță, care s-au încheiat în favoarea băncilor.

Știre inițială: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat ING Bank pentru că aceasta nu ar fi pus în aplicare prevederile OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Concret, actul normativ obliga băncile să calculeze transparent costurile creditelor. Pentru creditele cu dobândă variabilă, acest lucru însemna că trebuie să fie folosită o referință verificabilă, ROBOR pentru creditele în lei și EURIBOR pentru cele în euro. Dobânzile ar fi trebuit să fie calculate ca dobânda de referință (ROBOR / EURORIBOR după caz) + marja băncii. Dar ING ar fi adăugat la acest calcul și un procent fix, calculat ca diferența dintre dobânda de referință a băncii și ROBOR / EURIBOR, informează profit.ro.

La un control din 2023, ANPC a constatat că ING ar fi încălcat legea „afectând interesele economice ale consumatorilor”. Printre măsurile de remediere care s-au cerut se numărau: restituirea sumelor presupus încasate fără temei legal de la fiecare consumator prejudiciat, ca urmare a introducerii procentului fix, sume actualizate la data restituirii și menținerea formulei de dobândă prevăzută de lege.

ING a contestat decizia luată de ANPC susținând că ar fi vizate 89.636 de contracte, dintre care 3.750 încă în derulare. De aceea, ar fi nevoie de un efort deosebit din partea firmei pentru a implementa măsurile decise de ANPC: angajarea a 185 de persoane, peste 291.000 de ore de muncă și un cost de aproximativ 22,4 milioane de lei. Bineînțeles că, dacă neregularitățile descoperite de ANPC sunt reale, atunci a fost probabil nevoie de un efort deosebit și din partea celor care au fost nevoiți să restituie banii către bancă, în condițiile unor dobânzi greșit calculate, dar asta e altă problemă. De asemenea, ING Bank susține că în această speță a intervenit prescripția.

Un judecător a suspendat adoptarea măsurilor de remediere până la soluționarea plângerii contravenționale, motivând că implementarea deciziilor de remediere ar afecta grav activitatea băncii și relația cu clienții. Decizia a fost contestată în instanță de către ANPC și se așteaptă rezultatul.

Vlad B.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

PSD pierde un senator: Victoria Stoiciu de la Vaslui și-a anunțat demisia din partid

PSD a format o alianță, temporară și de conjunctură...

În timp ce politicienii se bat pe putere, sindicaliștii din educație vorbesc din nou de greva generală

O criză nu vine niciodată singură. Sindicaliștii din educație...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

Ceremonie militară dedicată Zilei Veteranilor de Război

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor...

Sorin Grindeanu cere demisia a 3 prefecți din Regiunea Nord Est

În războiul declanșat de PSD pentru răsturnarea lui Bolojan,...