Miercuri, 7 august 2013, a încetat din viaţă Petru Ursache, etnolog, estetician şi istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania Filiala Iasi. Petru Ursache s-a născut la 15 mai 1931, în comuna Popesti, judeţul Iaşi. A absolvit Liceul Naţional Iaşi în 1951, apoi Facultatea de Filologie a Universitătii „Al. I. Cuza” (1952-1956), fiind licenţiat în limba şi literatura română. În 1971 obţine titlul de doctor în Filologie. A profesat ca bibliotecar la Biblioteca judeteană „Gh. Asachi” (1956-1958), preparator-asistent (1958-1960), lector (1960-1977), conferenţiar (1977-1992), profesor (1992-2001) la Catedra de Literatură română şi la Catedra de Literatură comparată. Petru Ursache a debutat în revista „Scrisul bănăţean” (1958). Dintre volumele publicate amintim: „Şezătoarea” în contextul folcloristicii (1972), Poetică folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclorului (1986), Eseuri etnologice ( 1986), Titu Maiorescu. Esteticianul (1987), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade ( 1993 ), Etnoestetica (1998), Mic tratat de estetică teologică (1999), Cazul Mărie. Sau despre frumos în folclor (2001), Sadovenizînd, sadovenizînd. Studiu estetic şi stilistic (2005), Înamorati întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu (2006), Antropologia, o ştiintă neocolonială (2006), Etnosofia (2006 ), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade, editia a doua, revăzută şi dezvoltată (2008), Mic tratat de estetică teologică, editia a doua (2009), Omul din Calidor (2012), Mioriţa – dosar mitologic al unei Capodopere (2013). A publicat numeroase articole, studii şi eseuri în periodicele principale din Iaşi, Convorbiri Literare fiind una dintre revistele de suflet ale acestuia. Petru Ursache s-a îngrijit de apariţia a peste douăzeci de antologii şi ediţii critice, unele în colaborare cu Magda Ursache. Pentru activitatea sa, a fost recompensat cu Premiul Profesor Emeritus al Universitătii „Al. I. Cuza” (2001), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor Filiala Iaşi (2001, 2006), Premiul opera omnia acordat de Revista „Convorbiri literare”, Premiul opera omnia acordat de Biblioteca „Vasile Voiculescu”, Buzău, 2001. Prin dispariţia lui Petru Ursache, Uniunea Scriitorilor din România pierde un creator important, iar cultura română un specialist de marcă. (N.S.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



