Ceremonie dedicată împlinirii a 80 de ani de la luptele de pe Valea Nemțișorului

Astăzi, 14 iunie, la Monumentul Eroilor din satul Nemțișor, comuna Vânători-Neamț, a fost organizat o ceremonie dedicată împlinirii a 80 de ani de la luptele de pe Valea Nemțișorului, din iunie 1944. În acel an, aproximativ 14.000 de soldați români, ruși și nemți, au căzut la datorie în aceste locuri.Ceremonie dedicată împlinirii a 80 de ani de la luptele de pe Valea Nemțișorului

Conducerea primăriei Vânători-Neamț s-a întrecut pe sine, în ceea ce privește organizarea cât și prin prezența invitaților și cetățenilor veniți în număr mare la această manifestare. Elevii îmbrăcați în straie populare, zeci de drapele și multă încărcătură emoțională și istorică.

Ceremonie dedicată împlinirii a 80 de ani de la luptele de pe Valea Nemțișorului

Ceremonia a fost însuflețită de Garnizoana Piatra-Neamț dar și de un numeros grup de elevi ai școlilor din comună, care au oferit un recital artistic (cântece și poezii), plin de mesaje înflăcărate despre țară și neam.

La manifestare au participat reprezentanți ai administrației publice locale ai comunei, în frunte cu primarul Maria Petrariu și viceprimarul Vasile Coșofreț, prefectul Adrian Bourceanu, primarii de la Agapia și Petricani, Grumăzești, oficiali din primăria Târgu-Neamț,  profesori, elevi și cetățeni.Ceremonie dedicată împlinirii a 80 de ani de la luptele de pe Valea Nemțișorului

Ceremonia a început cu oficierea unei slujbe religioase de către un sobor de preoți din Vânători-Neamț, Târgu-Neamț, Piatra-Neamț și Roman condus de părintele protopop Neculai Axentioi. Împreună cu cei prezenți s-au înălțat rugăciuni de pomenire și de mulțumire celor care au căzut pe câmpul de luptă în 1944, pe Valea Nemțișorului.

Maria Petrariu, primarul comunei Vânători-Neamț a transmis mesaje de recunoștință celor căzuți în luptă dar și îndemnuri către cei prezenți, la dragoste de țară și de neam.

Din partea Statului Major al Armatei Române a fost prezent și generalul de brigadă, Valentin Brânzei, care a ținut o scurtă lecție de istorie.

Preot Neculai Axentioi, protopopul de Târgu-Neamț a ținut să transmită un mesaj din partea Î.P.S. Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

A urmat momentul depunerilor de coroane în fața monumentului iar defilarea celor din Garnizoana Piatra-Neamț au încheiat ceremonia.

O manifestare care a fost la înălțime din toate punctele de vedere și care demonstrează încă o dată, dacă mai era cazul, că la Vânători-Neamț, istoria, credința, tradiția și iubirea de țară și neam sunt cinstite așa cum se cuvine.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora