Bucurii de Paște – a doua ediție a vânătorii de ouă din Parcul Tineretului

Primăria Municipiului Piatra-Neamț organizează pe 6 mai, începând cu ora 11:00, a doua ediție a unui eveniment dedicat copiilor de toate vârstele. În a doua zi de Paște, în centrul orașului, cei mici se transformă în exploratori și pornesc în căutarea ouălor ascunse. Fiecare colț al parcului ascunde o surpriză, iar fiecare descoperire va aduce un zâmbet pe chipurile lor.Bucurii de Paște – a doua ediție a vânătorii de ouă din Parcul Tineretului

Punctul culminant al acestui eveniment va fi vânătoarea de ouă de Paști, iar la final ne vom bucura de un spectacol în care copiii se vor întâlni cu personajele lor preferate. Avem și alte surprize, pe care vă invităm să le descoperiți în cadrul evenimentului.

Activitățile se vor desfășura începând cu ora 11:00, în Parcul Tineretului. Vă așteptăm alături de noi să creăm amintiri frumoase!

Primăria Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...

VIDEO-FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Un accident s-a petrecut în această seară, 12 iunie,...

Piatra-Neamț. Sunt așteptate să depună cereri cuplurile ce împlinesc 50 de ani!

Cuplurile care împlinesc 50 de ani, inclusiv până în...

Meta se confruntă cu probleme: Facebook și Instagram sunt indisponibile pentru utilizatori

Două dintre cele mai mari rețele sociale din lume,...