Piatra Neamț. Bărbat reținut după ce și-a dotat mașina cu sisteme acustice și luminoase

Piatra Neamț. Bărbat reținut după ce și-a dotat mașina cu sisteme acustice și luminoaseUn pietrean de 31 de ani, a fost încătușat după ce a fost depistat în trafic cu o mașină care avea sisteme acustice și luminoase similare celor de pe mașinile de intervenție. S-a întâmplat pe pe 31 ianuarie, în jurul orei 16:13, „Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au procedat la oprirea, pe bulevardul Traian, a unui autoturism ce avea montat la vedere, în habitaclul autoturismului sisteme de avertizare speciala luminoasă ( stroboscop de culoare roșu/albastru), precum și sistem de avertizare sonoră (sirena cu telecomandă si sistem de amplificare a vocii)”, conform IPJ Neamț.

Probabil că ceea ce i-a dat curaj bărbatului să se expună în acest fel a fost faptul că era sub influența băuturilor alcoolice, etilotestul indicând o concentrație de 0,44mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării cu aparatul din dotarea oamenilor legii, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise. În aceste condiții a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, precum și a alcoolului.

Și asta nu este tot, pentru că era vorba de un șofer de ocazie, acesta având permisul reținut după ce fusese prins la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe în martie 2013. Sistemele montate pe mașină au fost confiscate, s-a aplicat o amendă de 1.650 de lei, apoi s-a dispus reținerea pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

FOTO Poliția Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vara debutează cu o minivacanță – trei zile libere de Rusalii și Ziua Copilului

Începutul verii calendaristice înseamnă o nouă minivacanță pentru oamenii...

Foto. Accident cu răniți la Târgu-Neamț

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit...

RO-ALERT – urs la Bicaz Chei. Este a doua avertizare în mai puțin de 24 de ore

Actualizare „Astăzi, jandarmii montani nemțeni au intervenit în localitatea Bicaz-Chei,...