Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu încă o lună după gratii

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu încă o lună după gratiiMagistrații din cadrul Tribunalului Vaslui au fost sesizați de procurorii DNA care au cerut prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv pentru președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. În ședința din 18 octombrie judecătorul de drepturi și libertăți a decis că Buzatu trebuie să rămână după gratii, măsura privativă de libertate fiind valabilă până la data de 22 noiembrie.

Admite propunerea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iaşi. În baza art. 234 şi urm. C. proc. pen, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului BUZATU DUMITRU, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 6 și art. 7 lit. a din legea 78/2000 rap. la art. 289 alin.1 C.pen, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 24.10.2023 şi până la data de 22.11.2023, inclusiv”, conform instanței. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Iași.

Reamintim că scandalul mitei la Vaslui a izbucnit pe 23 septembrie când Buzatu a fost prins în flagrant pe când primea 1,25 milioane de lei. Banii ar fi reprezentat un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care o firmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui. Ulterior flagrantului, procurorii DNA au descins la locuința președintelui CJ Vaslui unde a avut loc o percheziție domiciliară (amănunte aici). Dumitru Buzatu a negat acuzațiile aduse, susținând în instanță că banii din mașină ar fi fost un împrumut și că el ar fi cerut, de fapt, de zece ori mai puțin.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Sinistrați de furia apelor: sunt afectate  45 de persoane din Grințieș

Un pod din zona Pintic, comuna Grințieș, a fost...

FOTO. Accident la Târgu Neamț – o mașină s-a răsturnat din cauza vitezei

Un bărbat a fost rănit în urma unui accident...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...

Poliția Neamț a organizat un eveniment pentru copii în parcarea Shopping City Piatra Neamț

Parcarea Shopping City Piatra Neamț a fost gazda unui...