Canalizare reînnoită

canalizare

În oraşul de sub Cetate a început, în această perioadă, schimbarea vechii rețele de canalizare şi apă de pe străzile Vasile Alecsandri și Veterani. Lucrările au fost contractate de către cei de la Apa Serv şi constau în schimbarea vechii conducte cu una de PHD, lucrare efectuată de firma SC Ruginex Piatra Neamț. „Pe strada Vasile Alecsandri va fi înlocuită conducta cu apă cu alta nouă de tip PHD, lucrare ce a fost contractată de către Apa Serv. După această lucrare, vor începe lucrările de asfaltare. Aceleași lucrări vor fi efectuate și pe strada Veterani. Actualmente, noi primăria, lucrăm pe Centru împreună cu cei de la ECO. Am finalizat jardinierele din piatră, urmând ca ele să fie placate cu lemn plastificat, după care cei de la Eurosal vor aduce pământ cu îngrășământ, iar între bordură și jardiniere se vor planta flori. Săptămâna aceasta vrem să terminăm Centrul orașului”, a menţionat viceprimarul Traian Humulescu. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!

Bacău. Accident pe E85 – o persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...