Accident spectaculos la Bicaz Chei

Accident spectaculos la Bicaz CheiUn tânăr de 21 de ani a ajuns la spital cu mai multe traumatisme după ce a pierdut controlul mașinii și a plonjat în albia unui pârâu. S-a întâmplat pe 25 august în localitatea Bicaz Chei, apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgență 112 fiind înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 12:00.

Au intervenit militarii din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD, precum și salvatorii de la Ambulanța Neamț.

La sosirea militarilor, victima era scoasă din autoturism de localnici și de un echipaj de ambulanță de la Bicaz și, împreună, au evacuat-o din albia pârâului la ambulanță. Persoana în cauză este un tânăr de 21 de ani, care a fost preluat conștient, dar cu multe traumatisme de către echipajul TIM, și a fost transportat la spital”, anunță ISU Neamț. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul.

FOTO ISU Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...