A oferit mită un miel și o ieșire la grătar unui polițist

Un bărbat de 34 de ani, din localitatea Butnărești, comuna Secuieni, a vrut să dea șpagă unui polițist, care l-a prins băut la volan. Omul legii a fost ofertat cu un miel și o ieșire la un grătar, dar a declinat oferta și și-a anunțat superiorii. Incidentul a fost înregistrat de camera din dotarea polițistului.

A oferit mită un miel și o ieșire la grătar unui polițistFapta a avut loc pe 28 august 2021 când bărbatul, însoțit de un amic a mers la o stână din apropierea domiciliului de unde a luat un miel. El s-a urcat la volan chiar dacă băuse și avea permisul suspendat. Pentru a nu avea necazuri, l-a rugat pe amic să șofeze, dar cum și acesta era băut, a refuzat. Nu a renunțat la deplasare și au plecat spre stână. La întoarcere, au dat de un echipaj de la poliția rutieră, care a efectuat semnal regulamentar de oprire, mașina având în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

Șoferul a ignorat autospeciala de poliție, și-a văzut de drum, dar a oprit după vreo 400 de metri, timp în care s-a mutat pe bancheta din spate, manevră observată de polițiști. A fost testat, iar rezultatul a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cercetările au stabilit că avea permisul suspendat. În fața judecătorilor el a recunoscut fapta și a fost condamnat la un an și 8 luni de închisoare. La sancțiune s-au adăugat alte pedepse pentru fapte similare, rezultând o condamnare de 2 ani, o lună și 20 de zile, în regim de detenție. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă. (G.S.; FOTO: IMAGINE GENERICA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO Accident la Vânători-Neamț

Accident în comuna Vânători-Neamț. https://www.facebook.com/reel/1296778415199111 Vom reveni cu detalii.