Mașina prefectului “victimă“ în fostul giratoriu de la Hotel Ceahlău

Mașina prefectului “victimă“ în fostul giratoriu de la Hotel CeahlăuUn accident de circulație în care a fost implicată mașina Prefecturii Neamț a avut loc în această dimineață, 21 aprilie în fostul giratoriu de la kilometrul zero din Piatra Neamț, în zona Hotelului Ceahlăul. Vinovat ar fi un conducător auto care nu a fost atent la indicatoare, al acționând ca și cum ar fi în giratoriu. „A fost vorba de o neacordare de prioritate din cauza unui șofer care nu a știut că s-a desființat sensul giratoriu, atâta tot. Nu au fost victime, toată lumea fiind în regulă“, a declarat Adrian Niță, prefectul de Neamț.

În accident au fost implicate trei mașini, iar evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Șoferul neatent a fost sancționat contravențional, pentru neacordare de prioritate, iar ca măsură complementară polițiștii rutieri i-au reținut permisul de conducere.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora