Grav accident casnic la Mărgineni

Un bărbat de 53 de ani, din Mărgineni, a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe aproape trei sferturi din suprafața corporală după un teribil accident casnic. Totul s-a întâmplat în zi cu ghinion, pe 13 ianuarie 2023, în jurul orei 14:00.

Grav accident casnic la Mărgineni“13.01.2023,  ora 13:41, Mărgineni, pacient  sex  masculin, 53  ani  diagnostic: arsură gr. II-III pe aproximativ 70% din suprafaţa cororală; pacientul a fost preluat de un echipaj cu medic şi transportat la UPU Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț“, anunță Ambulanța Neamț. Ulterior medicii au decis transferul interclinic la un spital din Iași a pacientului aflat în suferință.

Cercetările au stabilit faptul că a fost vorba de un accident casnic, iar bărbatul de 53 de ani a vrut să aprindă focul în sobă cu benzină. Se pare că focul nu a pornit din prima, așa că bărbatul a turnat benzină cu un recipient. A fost nevoie de o singură scânteie ca să se aprindă atât recipientul, cât și hainele bărbatului.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident cu trei mașini la Podoleni: trei persoane au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate trei...

Ceremonie militară dedicată Zilei Eroilor

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Eroilor....

FOTO. Promenada Bistriței din Bacău se deschide pe 15 iunie. Investiție de 11 milioane de lei

Un nou spațiu de promenadă pentru pietoni și bicicliști...

Botoșani. Trei case și o anexă au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit în după-amiaza zilei de...