Piatra Neamţ: Incendiu într-un atelier de croitorie improvizat

Piatra Neamţ: Incendiu într-un atelier de croitorie improvizatUn atelier de croitorie improvizat, situat la etajul VI al unui bloc de pe Bulevardul Traian din Piatra Neamţ, a fost cuprins de flăcări, în această dimineaţă, 17 iunie, pentru că femeia care îl foloseşte a uitat în priză un fier de călcat.

Atelierul se află într-un spaţiu de depozitare, iar pompierii l-au găsit în flăcări, fumul gros ajungând pe casa scării.

Speriaţi de fumul care umplea etajul, şase adulţi şi un copil au ieşit din bloc până la sosirea forţelor de intervenţie, potrivit informaţiilor ISU Neamţ.

Pompierii pietreni au reuşit să localizeze şi să stingă flăcările în scurt timp. Au ars mai multe materiale textile şi două maşini de cusut.

Piatra Neamţ: Incendiu într-un atelier de croitorie improvizat„Nu este un atelier al unei societăţi comerciale, nu au fost solicitate niciun fel de autorizaţii sau avize pentru acest spaţiu. Este doar o persoană fizică, o femeie, care spunea că foloseşte spatiul pentru depozitare. Dar acolo, cu două maşini de cusut, este un atelier de croitorie în toată regula. Oamenii din bloc sunt nemulţumiţi că acel spaţiu este ocupat în acest mod, pentru că destinaţia lui era pentru depozitarea unor lucruri ale locatarilor”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

La finalul intervenţiei pompierii au ajuns la concluzia că fierul de călcat lăsat în priză s-a supraîncâlzit şi a aprins materialele textile, aceasta fiind cauza producerii incendiului.

Nu au fost victime.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Furtuna cauzează probleme în Onești: curți inundate și o mașină blocate pe stradă

În această după amiază, 6 iunie, furtuna a cauzat...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Vaslui. Incendiu devastator în comuna Băcani o locuință a ars ca o torță de la o lumânare

Agoniseala de-o viață a unei familii din localitatea Drujești,...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Precipitații abundente în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...