FOTO. Neamț: Accident la Dragomirești – două persoane rănite

Două persoane au fost rănite după ce un autoturism a lovit o căruță în această după amiază, 12 martie, în jurul orei 15.00. Accidentul s-a petrecut în Dragomirești când un Land Rover, condus de o femeie de 47 de ani din Țibucani din direcția Girov spre Hanul Ancuței, a intrat în coliziune cu o căruță în care se aflau 3 persoane.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a două persoane din atelajului hipo, în vârstă de 60, respectiv 65 de ani, ambele din Dragomirești”, informează IPJ Neamț.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului atelajului hipo”, mai precizează comunicatul IPJ.

ZCH

FOTO: IPJ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Concurs de Șah dedicat Zilei Mondiale a Educației, în comuna Borca

Un concurs de șah se va organiza, pe Valea...

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...