Percheziție în Iași într-un dosar pentru mai multe furturi

Percheziție în Iași într-un dosar pentru mai multe furturiUn bărbat de 38 de ani, din Iași, este suspectul principal într-o serie de furturi care au vizat bani, mărfuri dintr-o firmă și un autoturism.

Joi, 3 februarie, polițiștii de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție, în Iași, la domiciliul suspectului. În urma percheziției au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă și bani, iar bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost condus la audieri.

Din investigațiile efectuate până acum se știe că, în seara de 2 februarie, bărbatul ar fi sustras un autoturism, pe care ulterior l-ar fi condus pe mai multe străzi Iași, intrând în coliziune cu alte două autoturisme, precizează agent de poliţie Ioana-Laura Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

La sfârșitul lunii ianuarie, acesta ar fi sustras bani și bunuri dintr-o societate și ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o altă societate.

Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale.

Aseară, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Iaşi, iar astăzi urmează să fie prezentat Pachetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora