FOTO. Un tânăr a ajuns în spital după ce s-a răsturnat cu mașina

Ieri, 25 decembrie, în jurul orei 20,00, la intersecția drumurilor județene Preutești și Hârtop, pe fondul inadaptării vitezei la carosabilul cu polei, un autoturism a derapat și s-a răsturnat la marginea șoselei.

FOTO. Un tânăr a ajuns în spital după ce s-a răsturnat cu mașina

Șoferul, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

La locul accidetnului au intervenit militarii Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava.

FOTO. Un tânăr a ajuns în spital după ce s-a răsturnat cu mașina

Angela Croitoru

Foto: ISU Suceava

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

13 unități de cultură din Neamț participante la Noaptea Muzeelor 2026  

Sâmbătă, 23 mai are loc acțiunea intitulată generic Noaptea...

Acțiune împotriva cerșetoriei în Piatra Neamț: amenzi și persoane îndepărtate din zona bisericilor

Poliția Locală Piatra Neamț, împreună cu reprezentanți ai Direcției...

Atenție șoferi – razie pe DN 2–E 85

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț anunță o amplă operațiune...