La această oră este cunoscut că așa-zisa revizuire a Constituției se amână pentru cel puțin un an de la intrarea în vigoare a scăderii pragului de participare pentru validarea unui referendum de la 50% la 30% din cetățenii români cu drept de vot înscriși pe listele electorale. Fără schimbări în Constituție, nu se poate face nici reorganizarea administrativ-teritorială a țării în sensul dorit, care a dat peste cap întreaga țară, anume pe regiuni. (În paranteză fie spus, reorganizarea se poate face oricând prin lege, păstrând județele ca unitate administrativ-teritorială, însă reducând numărul lor la 8 sau 9.)
În mod total eronat, se spune că actuala Constituție datează din 2003. De fapt, legea fundamentală a statului este cea din 1991. A fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării prin referendumul din 8 decembrie 1991. Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii nr. 429, aprobată prin referendumul din 18-19 octombrie 2003. (De altfel, 8 decembrie a devenit Ziua Constituției, nu 18-19 octombrie.) Prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea constituției. Procentele au fost contestate de organizațiile de monitorizare, ce au raportat abuzuri (folosirea neconstituțională a urnelor volante și permiterea unor cetățeni a vota de mai multe ori). Nici una dintre aceste reclamații nu a putut fi dovedită și, la drept vorbind, nici nu s-a insistat. Pe de o parte, efortul național de-a scoate lumea la vot, efort întins pe două zile, fusese prea mare. Pe de alta, tot poporul tânjea după NATO și Uniunea Europeană, iar Constituția în forma din 1991 era depășită. Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări mai mici sau mai mari.
Cifrele care joacă feste
Și în urmă cu 10 ani a funcționat o comisie parlamentară care s-a ocupat de revizuire, condusă atunci de deputatul PSD Viorel Hrebenciuc. Din acea comisie a făcut parte, printre alții, deputatul nemțean Ioan Onisei (PD). Astăzi, după încheierea mandatului de membru și vicepreședinte al Consiliului Național al Audiovizualului, stă departe de tumultul vieții publice și e retras din politică, lucrând în sectorul privat.
La sfârșitul săptămânii a fost acasă, participând la întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea Liceului “Petru Rareș”, prilej de purta o discuție pe teme de revizuire a Constituției. Indiferent de trecerea timpului, slăbiciunea pentru aceste chestiuni sensibile a rămas.
De la bun început, fostul deputat a subliniat că nevoia unei noi Constituții, în forma proiectată, este discutabilă: „Clar este că, la un moment dat, prin decizii ale Curții Constituționale, și ținând cont și de faptul că suntem țară membră a Uniunii Europene, am ajuns să vedem niște lucruri dezarticulate în Constituție. Ar fi putut și poate vor fi corijate. Aceste lucruri țin de cel mult 10 articole”. Ce a făcut însă Comisia de revizuire aflăm din acest rezumat: „Noi ne referim la o Comisie pentru revizuirea Constituției, care are 140 de posibile amendamente la Constituție, în condițiile în care Constituția României are 156 de articole și nu mai țin minte câte aliniate. Așadar ne aflăm în situația în care un parlament, care nu are un vot popular în sensul de a fi adunare constituantă să facă până la urmă un alt fel de Constituție, pentru că despre asta este vorba. În date foarte importante se schimbă aproape tot”.
Chiar dacă votul popular nu a fost unul explicit pentru o adunare constituantă, proporțiile victoriei zdrobitoare sunt deseori folosite ca argument pentru orice decizii. Din cifre pot reieși și alte încurcături, după cum arată Ioan Onisei: „O putere care a luat un vot important, sigur, cu marea redistribuire, care are peste 70% în parlament, se comportă ca și cum este o constituantă. Mai există un fapt care este tot discutabil: această putere nu ține cont de felul în care poporul român s-a exprimat în referendumul din noiembrie 2009 cu privire la parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Actuala putere a câștigat alegerile cu 4 milioane și ceva de voturi. La referendumul din noiembrie 2009 au fost prezenţi la urne peste 51% dintre românii cu drept de vot și pentru parlament unicameral au votat aproape 7,6 milioane, în timp ce pentru parlament cu 300 de membri au votat peste 8 milioane. Prin urmare nici măcar aritmetic lucrurile nu se potrivesc. Nu poți să desfizi o voință populară exprimată la un moment dat, cu proporția de care vorbeam, spunând că noi acuma suntem legitimi și nu mai ținem cont de acea exprimare populară. Chestiunea nu este să aduc la vot 50%+1 din oamenii cu drept de vot. Chestiunea este alta: dacă 50%+1 din oamenii cu drept de vot au hotărât altceva, nu poți să faci abstracție de ei”.
Cheia întregii demonstrații pare a sta în suveranitate. Aparține poporului român, cum scrie în Constituție, și se exprimă prin organe alese sau prin referendum. Prin urmare, spune Ioan Onisei, chiar dacă ești ales, nu poți să desfizi voința populară exprimată direct. Totuși, pe lângă argumentația în care regăsim și elemente politice specifice PDL, cel care a fost primul președinte al Consiliului Județean Neamț, își păstrează propria măsură și recunoaște că susține un sistem parlamentar bicameral.
Viorel COSMA
