Un bărbat de 70 de ani a murit într-un accident feroviar în Gara Piatra Neamţ

Un bărbat de 70 de ani a murit într-un accident feroviar în Gara Piatra NeamţActualizare: Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, iar între șinele de cale ferată a liniei numărului 3 călători, a fost identificat corpul unui bărbat, în vârstă de 70 de ani, din municipiul București, călcat de tren.

“Ancheta urmează să stabilească dacă a fost vorba despre o sinucidere sau un accident“, a precizat agent Georgiana Puşcaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Polițiștii continuă cercetările în dosarul penal de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc decesul bărbatului.

Știre inițială: În această dimineaţă, 19 noiembrie, în jurul orei 7,50, un bărbat de 70 de ani a decedat în urma unui accident feroviar ce a avut loc în Gara Piatra Neamţ, informează SAJ Neamț.

Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsia ce va stabili cauza morţii.

Poliţiştii pietreni urmează să stabilească, în urma cercetărilor, circumstanţele exacte în care a avut loc accidentul feroviar mortal.

Vom reveni cu detalii.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...