Aproape 3.000 nemțeni au covid. Câte paturi libere mai are Spitalul Județean Neamț

Astăzi, 15 octombrie, au fost testați pozitiv 319 nemțeni, față de ieri, iar incidența covid a atins 5,1 la mie, potrivit DSP Neamț. O treime (119) dintre cei confirmați sunt din municipiul Piatra-Neamţ, care depășește 10 la mie rata de infectare. Dar numărul cazurilor noi continuă să crească în comuna Pângărați – astăzi 11,53 la mie rată, în Dobreni și în Dochia (peste 10 la mie), dar și în Bodești, Dumbrava Roșie și Alexandru cel Bun (peste 8) – toate comune limitrofe municipiului reședință de județ.

În Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, singura unitate sanitară care raportează la CJCCI Neamț situația zilnică, erau astăzi internați 333 de bolnavi cu covid și 18 suspecți. Numărul pacienților cu forme grave a crescut și a ajuns la 110, ceea ce reprezintă o treime din toți cei internați. În ATI sunt 25 bolnavi cu covid critici, dintre care doar 4 nu sunt intubați. 25 de locuri de ATI este numărul maxim pe care-l poate asigura SJU Piatra-Neamț. Iată situația pacienților, paturilor disponibile, a medicamentelor și materialelor sanitare, potrivit datelor transmise de Prefectura Neamț.

De ieri și până astăzi s-au mai înregistrat 9 decese, pacienți care erau internați în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, nici unul vaccinat, conform datelor DSP Neamț. Bolnavii aveau vârste de la 45 la 91 de ani, toți cu alte afecțiuni cronice (cardiovasculare, obezitate şi diabet zaharat). Numărul total al deceselor a ajuns la 936, de la începutul pandemiei, în județul Neamț.

 

Angela Croitoru

 

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...