Crimă între frați la Petricani

Crimă între frați la PetricaniUn bărbat de 41 de ani a fost ucis, iar fratele lui, în vârstă de 46 de ani a ajuns la arest, după prima (și ultima) ceartă pe care au avut-o. Cei doi frați locuiau la Petricani, în casa părintească, iar vineri seara Ion Sandu, cel de 46 de ani, s-a întors acasă băut, după ce și-a petrecut după-amiaza prin mai multe baruri din Urecheni. A început să facă zgomot în camera lui și să trântească obiecte, așa că fratele lui s-a dus să vadă ce are și să-l calmeze. Nu doar că n-a reușit, deși se înțelegeau foarte bine dintotdeauna, dar l-a înfuriat mai tare. Ion Sandu a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat fratele în abdomen. Grav rănit, bărbatul a fost transportat la spitalul din Târgu Neamț, însă a murit la scurt timp după internare.

Agresorul a fost reținut și prezentat Tribunalului Neamț, care a decis: ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului S I reținut în Centrul de Reţinere şi Arestări Preventive al I.P.J. Neamţ, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.06.2021 şi până la data de 04.07.2021, inclusiv”.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Rabla 2026 – startul se dă pe 20 iulie. Înscrierile au loc online

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat data la care...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...

Scandaluri violente în Neamț. Doi bărbați au fost reținuți

Două acte de violență petrecute la sfârșitul săptămânii în...

Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 7 iulie,...

Rabla 2026 – startul se dă pe 20 iulie. Înscrierile au loc online

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat data la care...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

Scandaluri violente în Neamț. Doi bărbați au fost reținuți

Două acte de violență petrecute la sfârșitul săptămânii în...

Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 7 iulie,...

În atenția conducătorilor auto care tranzitează Bicazul!

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat...

Primele rezultate la BAC – 7 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...