COD GALBEN Ninsori şi viscol în zona de munte a judeţelor Bacău, Neamţ şi Suceava

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN, fenomenele prognozate fiind ninsorile şi viscolul, pentru zona montană a judeţelor Bacău, Neamţ şi Suceava. Intervalul de valabilitate este cuprins între 3 aprilie, ora 18:00-5 aprilie, ora 10:00. „În intervalul menționat, în zona Carpaților Meridionali și Orientali, la altitudini în general de peste 1.500 de metri va ninge, local moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70-80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 de metri. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj”, precizează meteorologii.

COD GALBEN Ninsori şi viscol în zona de munte a judeţelor Bacău, Neamţ şi SuceavaAceeaşi instituţie a emis o informare meteo, valabilă în intervalul 2 aprilie, ora 13:00-5 aprilie, ora 10:00: „În intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării în după-amiaza și în seara zilei de vineri (2 aprilie) vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și izolat va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20-25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană. La munte, începând de sâmbătă (3 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse, în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (4/5 aprilie), temporar se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70-80 km/h și zăpada va fi spulberată. Vremea se va răci accentuat, vineri (2 aprilie) în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă (3 aprilie) și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării”. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...