Încă 36 nemțeni pozitivi la coronavirus. 120 decese la nivel național, aproape 1.400 pacienți în ATI

Astăzi, 29 martie, în județul Neamț sunt încă 36 de persoane testate pozitiv la coronavirus. După ce săptămâna trecută au fost peste 100 de cazuri noi zilnic, numărul localităților cu incidență crescută a urcat până la 13, astăzi. După comuna Bîra, carantinată din 12 martie, probabil că vor urma noi măsuri pentru comunele Secuieni și Dochia, care au peste 6 și respectiv 5 la mie.

În Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț astăzi erau internați 332 de pacienți pozitivi și 10 în ATI, dintre care doar unul neintubat. În week-end s-a depășit, din nou, capacitatea secției ATI, fiind 13 bolnavi Covid îngrijiți, dintre care 11 intubați. Nici un pacient n-a putut fi transferat, toate spitalele din zona Moldovei având paturile ATI ocupate.

Astăzi,  Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 120 decese la pacienții spitalizați la nivel național, între care și din județul Neamț: „au fost raportate 120 de decese (69 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București”.

După o zi de duminică, cu doar puțin peste 14.000 de testări, au fost raportate 3.825 de cazuri noi, în țară. Spitalele Covid au raportat 13.185 pacienți internați, dintre care 1.398 în secțiile ATI, care în curând și-ar putea depăși capacitatea (1.408 paturi anunțate de Raed Arafat ultima dată, pe 20 martie). Mai multe detalii despre cifrele zilei aici .

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...