Casă în flăcări, femeie panicată

În această dimineață, 10 februarie, pompierii au fost chemați să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Chirițeni, comuna Hangu.

Când au ajuns militarii de la Garda 2 Poiana Teiului, au găsit-o pe proprietară, o femeie de 73 de ani, în stare de șoc. Flăcările cuprinseseră o cameră și acoperișul. „Exista pericolul ca incendiul să se extindă la întreaga locuință și la anexe. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars acoperișul, în suprafață de 70 mp și bunurile din cameră. Proprietara, în vârstă de 73 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijirile medicale de la paramedici, dar a refuzat transportul la spital. Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Neamț. Pedepse cu executare în dosarul Ambulanța doi

Magistrații din cadrul Tribunalului Bacău s-au pronunțat în dosarul...

Greva din Educație, amânată pe fondul crizei politice: doar 19,2% dintre profesori au votat pentru protest

Greva generală din învățământul preuniversitar, programată pentru 25 mai,...