Bătrână uitată de copii, ajutată de polițiștii locali

Bătrână uitată de copii, ajutată de polițiștii localiO bătrânică, în vârstă de 78 de ani, a intrat în atenția polițiștilor locali, după ce aceștia au tot văzut-o adăpostindu-se în apropierea unui magazine de pe bulevardul Decebal, din Piatra-Neamț, și au crezut că nu are locuință. Conducerea Poliției locale a luat legătura cu Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra-Neamț, urmând să găsească o soluție pentru a ajuta femeia.

”M.C., în vârsta de 78 de ani, din Piatra-Neamț, suferă de multiple afecțiuni pe care nu și le poate trata din cauza veniturilor la limita subzistentei, de care beneficiază, de multe ori fiind nevoită să vândă zarzavat, pentru a putea supraviețui”, a declarat Irina Ștefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliției locale Piatra-Neamț. ”Bătrânica a mărturisit că, deși are doi copii și are unde locui, a fost complet uitată, fiind depășită de greutățile vieții. Asistenții sociali au demarat o anchetă și urmează ca, împreună cu lucrătorii Poliției Locale Piatra-Neamț, să se deplaseze la domiciliul femeii, pentru a stabili modalitățile în care aceasta poate fi ajutată să ajungă la medic sau să primească un venit în urma stabilirii gradului de handicap de care suferă”.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...