Garaj în flăcări, fiica proprietarului în stare de șoc

Un incendiu izbucnit azi noapte, 21 iulie, în gospodăria unui localnic din Vădurele (comuna Alexandru cel Bun) a șocat-o pe fiica acestuia, în vârstă de 19 ani. Oamenii s-au trezit după miezul nopții cu garajul în flăcări și spaima că va lua foc și casa, aflată la doar câțiva metri.

Au cerut ajutor la 112 și la locul incendiului au fost trimise două echipaje de pompieri cu două autospeciale și un echipaj de paramedici. Când au ajuns militarii, garajul ardea în totalitate. Tânăra a primit îngrijiri medicale de la paramedici, refuzând să fie dus la spital. „Incendiul a fost localizat și lichidat, înainte de a ajunge la locuința aflată la circa 5 metri de garaj. Acesta a ars pe o suprafață de circa 30 mp, cu tot cu autoturismul aflat în interior, documentele mașinii și actele de identitate ale proprietarului”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. La finalul misiunii, care a durat o oră și jumătate, militarii au stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Neamț O șoferiță băută a rămas pieton pentru un timp!

Vineri, 28 august, în intervalul orar 20:00-24:00, polițiștii din...

Târgu-Neamț- Petricani. Șoferiță în spital, după o coliziune în trafic

O femeie din Petricani, care efectua o manevră de...

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

Neamț O șoferiță băută a rămas pieton pentru un timp!

Vineri, 28 august, în intervalul orar 20:00-24:00, polițiștii din...

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...