Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea procedurii prin care elevii beneficiază de abonamente gratuite pentru transportul public. După discuțiile începute în urmă cu câteva luni împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, administrațiile locale și reprezentanții unităților de învățământ, societatea pregătește acum implementarea unei noi modalități de emitere și distribuire a abonamentelor, care urmează să fie aplicată odată cu începerea noului an școlar.
Obiectivul este ca elevii să intre mai ușor în posesia abonamentului și să fie eliminate drumurile lunare la punctele STPN, cozile și timpul pierdut care puteau apărea în procesul de emitere și intrare în posesie.
Transportul public pentru elevi este gratuit, în condițiile prevăzute de legislație, însă una dintre problemele identificate de STPN a fost diferența importantă dintre numărul elevilor din localitățile deservite de societate și numărul celor care ajungeau efectiv să utilizeze un abonament gratuit.
De la problema identificată la o nouă procedură
Subiectul a fost pus pe masa discuțiilor în urmă cu câteva luni, în cadrul unei întâlniri la care au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț, Inspectoratului Școlar Județean Neamț, STPN, Primăriei Piatra-Neamț, ADI Urbtrans și directori ai unităților de învățământ din localitățile deservite de operator.
La acel moment, datele analizate indicau aproximativ 18.000 de elevi în învățământul primar, gimnazial și liceal din aceste localități și aproximativ 2.600 de abonamente gratuite emise. Dincolo de situațiile în care elevii nu folosesc transportul public, conducerea STPN a considerat că procedura de obținere a abonamentului poate reprezenta, la rândul ei, un obstacol.
În sistemul folosit anterior, procedura trebuia reluată lunar și presupunea deplasarea elevului sau a familiei la punctele societății pentru obținerea abonamentului. Una dintre concluziile întâlnirii a fost că documentul de călătorie ar trebui să ajungă mai aproape de elev, iar unitatea de învățământ poate avea un rol important în acest proces.
În lunile care au urmat, STPN și Inspectoratul Școlar Județean Neamț au lucrat la stabilirea cadrului de colaborare și a procedurii necesare, demers concretizat și printr-un acord de parteneriat semnat pe 3 iulie 2026.
Abonamentele vor ajunge la elevi prin unitățile de învățământ
Noua procedură mută o parte importantă a procesului de distribuire în școli.
Unitățile de învățământ vor transmite către STPN listele necesare emiterii abonamentelor. Societatea va pregăti titlurile de călătorie și le va transmite către școli, iar reprezentantul desemnat de fiecare unitate de învățământ le va distribui elevilor. Ulterior, procesul va funcționa lunar pe același principiu, pe baza listelor actualizate de unitățile de învățământ.
Pentru simplificarea comunicării, STPN a creat un canal de comunicare direct cu unitățile de învățământ, iar în această perioadă premergătoare începerii anului școlar ele primesc din partea STPN informații complete privind procedura de emitere și distribuire a abonamentelor pentru elevi.
Alin Lehăduș: „Abonamentul trebuie să ajungă mai ușor la elev”
Alin Lehăduș, directorul general al STPN, spune că simplificarea accesului elevilor la gratuitatea oferită prin lege a devenit unul dintre obiectivele societății încă de la identificarea numărului redus de abonamente utilizate în raport cu populația școlară din zona deservită.
„În ultimele luni am lucrat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și am discutat cu reprezentanții unităților de învățământ pentru a găsi o formulă prin care acest proces să devină mai simplu. Transportul public gratuit este un drept al elevilor, dar nu este suficient ca acest drept să existe în lege. Trebuie să facem în așa fel încât să fie și ușor de accesat. Nu vrem ca elevul sau părintele să fie pus în situația de a face periodic drumuri la punctele STPN și să piardă timp pentru a obține abonamentul. Abonamentul trebuie să ajungă mai ușor la elev, iar implicarea unităților de învățământ ne permite să facem acest lucru”, a declarat Alin Lehăduș.
Directorul STPN consideră că măsura trebuie privită și în contextul mai larg al mobilității din Piatra-Neamț și din localitățile învecinate.
„Ne dorim ca mai mulți elevi și mai multe familii să vadă transportul public ca pe o soluție reală pentru drumul către și de la școală. Dimineața și la orele la care se termină cursurile avem unele dintre cele mai aglomerate intervale din trafic, iar o parte importantă din deplasări sunt cele făcute de părinți pentru transportul copiilor. Dacă reușim să oferim un serviciu mai simplu de folosit, mai predictibil și să facilităm accesul la abonamentul gratuit, putem încuraja mai multe familii să aleagă autobuzul acolo unde traseele permit acest lucru. Pe lângă avantajul pentru elevi și părinți, acest lucru poate contribui și la reducerea numărului de mașini din trafic în orele de vârf”, a precizat directorul general al STPN.
Demersul se înscrie în direcția mai largă de modernizare a serviciilor societății, care în ultimul an a inclus noi modalități de achiziție a titlurilor de călătorie, modificarea sistemului tarifar, extinderea utilizării autobuzelor electrice și pregătirea unor noi instrumente digitale pentru călători.
O nouă imagine pentru abonamentele elevilor
Odată cu schimbarea procedurii, STPN pregătește și o nouă înfățișare pentru abonamentele gratuite destinate elevilor.
Societatea a realizat deja noua formă grafică față-verso a abonamentului, în linie cu noua identitate vizuală a STPN. Schimbarea are loc înaintea începerii noului an școlar, când STPN și unitățile de învățământ urmează să pună pentru prima dată în practică noul circuit de transmitere a listelor, emitere și distribuire a abonamentelor.
Miza declarată de societate rămâne creșterea accesibilității: cât mai puține drumuri administrative pentru elevi și părinți și un proces în care abonamentul gratuit să poată ajunge la beneficiar direct prin școala în care acesta învață.
Societatea Transport Public Neamț


