Așa cum era de așteptat, odată cu creșterea numărului de cazuri confirmate cu coronavirus, se trece la o nouă etapă de măsuri. Ministrul Educației, Monica Anisie a declarat aseară că va cere prelungirea suspendării cursurilor în învățământul preuniversitar. Cursurile au fost suspendate pentru perioada 11-22 martie, dar noi măsuri vor fi aplicate odată cu instituirea stării de urgență, anunțată deja de președintele României aseară, după votul dat guvernului Ludovic Orban. Monica Anisie a declarat că va solicita prelungirea suspendării cursurilor, dar că decizia privind perioada se va lua în funcție de situația de la momentul hotărârii, potrivit edupedu.ro. Cât privește instituirea stării de urgență, ministrul Anisie a mai precizat că școlile nu ar fi vizate: „Nu implică cu nimic, eu am evitat pe cât posibil ca toate spațiile pe care le-au luat pentru carantină să fie spațiile școlare, deci asta în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență am solicitat prefecților să evităm pe cât posibil”. Universitățile și-au suspendat cursurile până pe 31 martie. Detaliile exacte vor fi aflate după ce se va decreta starea de urgență.

Ministrul Educației: Se impune prelungirea suspendării cursurilor
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


