0:00

Cheresteaua precum fierul vechi: Zeci de tone transportate fără acte, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDouă transporturi ilegale, unul de aproape 45 metri cubi de cherestea și celălalt de 30 tone de fier vechi, au fost interceptate și confiscate de polițiștii nemțeni, într-o singură zi. Ce au în comun aceste două cazuri este modul în care se fentează legile: pe un singur aviz mai multe transporturi de lemn, ceea ce echivalează cu lipsa avizului, cum a fost în cazul fierului vechi. Șoferul, în vârstă de 50 de ani, din Suceava, a fost prins ieri, 19 februarie, la Borca, de polițiștii din localitate, care au stabilit că omul avea un aviz de însoțire emis cu o zi în urmă. În plus, lucrătorii silvici au constatat că suceveanul transportase nu doar cherestea tivită de molid, ci și din alte specii, în alte cantități decât cele din act. Cheresteaua, în valoare de 26.000 lei, a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Borca, iar firma din Suceava a fost amendată cu 10.000 lei.

În celălalt caz, transportul de deșeuri industriale cu două autocamioane a fost interceptat la Girov, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț. Șoferii, unul de 23 de ani și celălalt de 55 de ani, din Bacău, n-aveau nici un fel de aviz de însoțire sau de proveniență. Cele 30 tone de deșeuri, în valoare de 25.000 lei, au fost confiscate, iar firma de reciclare din Bacău a fost amendată cu 20.000 lei. (C.I.)

Articolul precedentDirectorii de școli controlați la efectivele de elevi
Articolul următorO femeie din Roman a murit de gripă